Cartea lui Lev
Tolsotoi „Moartea lui Ivan Ilici”, este o lucrare desăvârșită, oricâte
recenzii, lucrări științifice și critici literare s-ar scrie pe seama ei, nici
una nu va putea valora măcar o pagină din acestă extraordinară capodoperă.
La o carte genială e foarte greu să
dai vreun comentariu sau să o rezumi. E genială. Punct. Trebuie s-o citești
singur, ca să poți s-o „digerezi” în pace, este o chestiune de înțelegere
intimă după ce citești rânduri din ea.
E deosebită pentru că combină problema
moralei umane cu problema socială, ceea ce o face și mai captivantă prin
utilitatea care o aduce cititorului. Se descrie tragedia eroului principal,
care absolut inevitabil, înainte de
moartea sa, devine conştient de oroarea existenţei sale din trecut și că moartea
i-a venit ca consecinţa firească a stilului de viaţă pe care el şi toţi oamenii
din jurul său îl percepeau ca ceva perfect normal, obişnuit şi absolut corect.
Toate grijile și preocupările
principale erau de natură materială, adică agonisirea de bunuri, cumpărarea
unui apartament nou, aranjarea mobilei din casă: „să nu fie mai rău ca la
alții”. Toate se rezumau la prestigiu și mândrie, ca să fie totul „la nivel”.
Chiar de la inceputul povestioarei
sesizăm teme ca indiferența, nepăsarea, egoismul, meschinătatea ființei umane,
stupiditatea vieții fără iluminarea sufletească, adică lipsa
credinței. Conținutul ei are în special un caracter moral, o filosofie practică
pentru viața de fiecare zi. Tema principală expusă de către scriitor este
salvarea sufletului prin iluminarea sa, prin suferință,iar păcatul cel mare
fiind cinismul uman creat de materialism.
Istoria vieții lui Ivan Ilici, pe care
Tolstoi o descrie ca fiind „o viață simplă, obișnuită și groaznică”, este
povestită în două ipostaze normale: viață și moarte, însă inversate cronologic
(încă o caracteristică definitorie și captivantă a acestei opere), pentru că
începe cu moartea eroului și continuă cu povestirea vieții obișnuite pe care o
ducea.
Numai în ultima perioadă a existenței
sale, eroul trece printr-o tranziție de la un tipic funcționar public, la o persoană
dotată cu caracter individual, trăsături de personalitate, într-un cuvânt ceea
ce n-a fost niciodată- un om împăcat cu sine însuși.
Prin intermediul acestei cărți,
Tolstoi ne arată că oricărui mediu social am aparține, moartea ne egalează pe toți.
Viața lui Ivan Ilici nu este foarte diferită de viața oricărui alt om și nici
moartea lui nu este un eveniment important, ca și oricare muritor. Toți credem
că suntem în stare de realizări mari, dar nu înțelegem că aceste realizări se
ascund în viața de zi cu zi, dacă este plină de dragoste și grijă față de cei
dragi. Însă cel mai important pentru scriitor este - pocăința, auto-critica,
reevaluarea valorilor și trezirea la viața a sufletului, măcar în ultimele
clipe a existenței lui.
„Tolstoi
i-a acordat personajului său ocazia de a muri împăcat. Însă acesta este numai
un bonus pentru suferinţă, deoarece greutatea nuvelei se află în altă parte:
„povestea tristă a unui om care şi-a pierdut sufletul trăind ca toţi ceilalţi,
prefăcându-se a fi fericit” (Viktor Şklovski, Lev Tolstoi, Ed. Eminescu,
1986, p. 487). ”
Este interesantă metafora trecerii din
călătoria vieții în cea a ultimului drum, Tolstoi o aseamănă cu un tren „în a
cărui vagon te afli și crezi că merge în față, dar în realitate merge înapoi,
și afli brusc adevărata lui direcție ”.
O carte care poate schimba o
conștiință umană sau care poate să nu lase nici o amprentă, în dependență de
experiența și deschiderea cititorului către o realitate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu